26
oct.
08

Proşti..da-n funcţie!

Cam asta am putea spune despre preşedintele şi premierul ţării noastre. Au uitat cum luptau ei împreună pentru Dreptate şi Adevăr acum mai bine de patru ani…După ce a ajuns fiecare unde a vrut, s-au oprit din prefăcătoria şi pupincurismul ăla de doi bani că de, pâna şi ăla necesită un minim de efort intelectual…Şi iată-i acum cum fără pic de ruşine îşi bat joc de noi ca să îşi arate unul altuia cât îi ţin muşchii. Aşa au făcut şi cu legea pentru majorarea salariilor profesorilor. Unul o contestă, altul o promulgă doar ca să-i arate celuilalt cât e el de smecher! Şi nu-şi dă seama nici unul cât sunt de patetici, câtă scârbă ne provoacă atunci când se dau ei zei atotputernici care taie şi spânzură după pofta inimii…Orice român cu patru clase ar fi în stare să conducă ţara asta mai bine, dacă ar avea puţină ruşine şi puţin respect. Dar în cocină mai rar cu d-astea. Acolo eşti tare dacă ai funcţie şi euroi şi tupeu! Eşti baştan doar dacă ştii să spurci, să înjuri şi să mai şi glumeşti apoi pe seama asta! Câştigă care guiţă mai tare! Ah, ce-o să-i duc eu la tăiat pe toţi!Dar îi mai las puţin, să se-ngroaşe şoricul pe ei…

23
oct.
08

Năstase + Tăriceanu = Love

Vă spuneam ieri că nasul meu fin îmi spune că Băsescu are planuri mari cu Isărescu. Se pare că şi râtul lui Năstase funcţionează, pentru că astăzi, la orele amiezii s-a întâlnit în taină cu Tăriceanu. Asta ca să vedeţi până unde merge ipocrizia şi prostituţia la unii politicieni. Şi-au călcat în picioare orgoliul, demnitatea, bărbăţia, sau mă rog, ce le mai rămăsese din toate astea şi au pus-o de-un complot. Recunosc că nu mă aştept să se şi finalizeze cu ceva concret sau eficient, pentru că n-are de unde. Ce să pună la cale un fost fotomodel c-un crescător de ouă? Aşa că nu ştiu ce mă face mai mult să mă revolt: faptul că sunt atât de jegoziţi încât s-au aliat sau că sunt atât de proşti încât se cred deştepţi?

23
oct.
08

Prietenii la nevoie nu se mai cunosc…

Prea-bunul nostru  preşedinte şi-a găsit se pare un nou coleg de joacă şi..de pahar. După ce a plâns în faţa naţiunii pentru bunul său camarad Stolojan şi după ce i-a ridicat în slăvi toate vituţile, tare mi-e că Băsescu o să-l cam ardă pe Stolojan fără urme de regret. Păi ce, voi credeţi că întâlnirile din ce în ce mai dese dintre Băse şi Isărescu sunt doar aşa, de dragul crizei financiare? Vă spun eu că nu şi ştiu eu ce spun din surse sigure. În primul rând, ei s-au mai întâlnit şi în alte rânduri, mai departe de ochii lumii, dar nu şi de ai mei. Şi n-au vorbit nici de criză, nici de BNR şi în nici un caz nu s-au preocupat de banii românului. Ci doar de ai lor. E o prietenie bazată pe într-ajutorare; fiecare face ce ştie mai bine: Isărescu îl ajută cu problemele financiare şi Băse, în schimb, îl face…prim ministru. Atât îl interesează. De restul îl doare fix în cot! De nu o fi aşa, să nu mă mai votaţi la parlamentare!

22
oct.
08

A dat milostenia în Tăriceanu

Câtă generozitate şi moderaţie aşa deodată, pe capul lui Tăriceanu. A promis azi că guvernul pe care-l conduce cu capul sus, dar cufundat în căcat până la gât, nu va mări domne nici taxele, nici impozitele…De parcă le-ar fi mărit din banii lui. Ba mai mult decât atât, o ţine sus şi tare că se vor face economii şi va creşte şi pensiile şi salariile. Du-te tu! Cum le face el acum pe toate! Tocmai acum, când tremură chiloţii şi pe el şi pe Patriciu. Pe el pentru că simte că pierde teren, iar pe Patriciu, că n-o să mai aiba cine să-i vândă ponturi, cine să aprobe legi speciale şi cine să închidă ochii la atâtea mizerii. Asta da prietenie dezinteresată! Prim-ministrul cinstit şi afaceristul prosper- un cuplu invincibil, dar nu pentru multă vreme!

Va urma…

22
oct.
08

Primele obstacole

Nici n-am început bine lupta asta şi deja vor să ma înfunde, nenorociţii dracului! Azi m-au urmărit toată ziua. Le e frică să nu mă duc în presă să spun tot ce ştiu. Proştii, nu se gândesc că la influenţa pe care o am eu, la relaţiile pe care mi le-am format, e de ajuns să dau un singur telefon şi am şi lichidat o parte din ei. Nu mă credeau când le spuneam că o să candidez. Acum se pişă pe ei de frică să nu îi linşez. Ştiu că eu sunt printre puţinii care ştiu tot ce-au mişcat ei în ultima vreme, toate cadavrele peste care au călcat, toate mizeriile pe care le-au făcut ca să ajungă ce sunt acum: nişte curve politice, poleite frumos în costumele lor Armani, dar tot curve sunt! Dar nu mai e mult şi o să îi dezbrac eu de toată poleiala asta! O să pice pe rând, dar nu unul câte unul, ci câte doi, trei odată, că ăştia-s toţi înhăitaţi… Doar n-o putea pica Băsescu fără să pice Boc, Udrea sau mai ştiu eu cine l-a tot pupat în cur două mandate doar ca să câştige nişte amărâte de licitaţii?

Să vedem acum, pe care-l mai ţine să umble cu intimidări?

21
oct.
08

Până aici le-a fost!

M-am luat după toţi proştii de consilieri şi mi-am făcut blog şi i-am mai şi lăsat să scrie în locul meu, că cică ştiu ei ce trebuie zis. Ştiu pe dracu’! Le-am dat bani degeaba. Dar ce credeau ei, că ştiu ei mai bine decât mine ce vreau eu să fac pentru ţara asta? Ştiu ei mai bine ce e la mine în cap? Ce cred ei, că eu nu pot să scriu singur pe blog? Dar ce, eu sunt mai prost ca alţii? Bine că poate Iliescu să îşi scrie singur pe blog când e cu un picior în groapă şi nu pot eu, care sunt în floarea vârstei… Las’ că le-arăt eu lor. Sigur erau pe mână cu Băsescu şi le era frică să nu cumva să ciripesc despre nişte chestii care ar aduce tot DNA-ul pe capul lui. Dar numai de-al naibii o s-o fac. Dar nu acum! Nici nu bănuiesc ei ce îi aşteaptă. Dar îi mai las puţin. Curând va fi rândul meu să râd şi al lor să blesteme ziua în care m-au cunoscut. Dacă tot au vrut să-mi tragă blog, o să le-o trag EU …şi lor şi lui Băsescu şi la toţi care-mi vor sta în cale!

21
oct.
08

Se apropie…

Gata! Mai toate partidele au depus dosarele cu candidaţii propuşi pentru alegerile parlamentare. Multe discuţii, mulţi candidaţi controversaţi şi, ca deobicei, multe, prea multe interese la mijoc. NU şi pentru mine. Pe mine nu asta mă motivează. La mine e vorba de altceva, e vorba de ceva ce mulţi dintre cei menţionaţi mai sus nici nu ar înţelege. E vorba despre o responsabilitate pe care am resimţit-o într-o zi şi de care nu mă pot lepada, de care nu vreau să mă eliberez. Şi asta pentru că vreau şi pot să readuc ţara asta pe un fagaş cel puţin normal. Primul pas l-am făcut. Acum nimic nu-mi mai stă în cale…

20
oct.
08

Uninominale cu cântec

Nimic nu mă mai miră de când cu nebunia asta cu alegerile. Ştiam că românul are suflet de artist, dar nu ştiam că şi parlamentarii… Dar cum se pare că legile se votează mai uşor pe două voci, se umple ţara de deputaţi…cu vocaţie. Respectând tiparul, Oana Zăvoranu a rupt în sfârşit suspansul şi s-a hotărât să nu ne lase la greu şi să candideze. Se pare însă că are concurenţă serioasă, pentru că vorba aia, mulţi sunt cei care vor binele nostru, mai ales când e acelaşi cu al lor. Aşa că febleţea lui Vadim se va duela în vocalize cu Luminiţa Anghel. Voi pe cine pariaţi? Lupta e strânsă; un singur lucru e clar: în ritmul ăsta viitorul sună…fals!

20
oct.
08

Eu nu mai vreau să tac şi să nu fac!

De ce să mai îndurăm atâtea de la parlamentari? De ce să ne uităm unii la alţii surprinşi de nonşalanţa, de nepăsarea lor, să comentăm puţin şi… apoi să îi votăm tot pe ei cu resemnare? De ce să ne resemnăm când încă sunt alternative? Şi nu spun asta aşa, ca pe un clişeu; eu însumi sunt o alternativă…

De fapt, eu sunt Alternativa! Pentru că nu mai vreau să fiu victimă şi să mă complac în această postură… NU mai vreau să mă plâng şi apoi să dau vina pe alţii… Nu atât timp cât ştiu câte am de oferit. Nu atâta vreme cât îmi cunosc competenţele şi ştiu că le depăşesc cu mult pe cele ale întregii clase politice autohtone. Din toate punctele de vedere…

Pentru că eu nu suport indiferenţa şi necinstea şi nepăsarea. Eu pot scoate România din criză şi să o aduc acolo unde îi e locul, acolo unde merită. Pentru că românii nu sunt nişte proşti, nişte naivi, aşa cum ar vrea unii să fie. Românii, sunt deştepţi, sunt întreprinzători, iar eu sunt poate cel mai bun reprezentant al acestui popor. De aceea nu pot sta deoparte, oricât de multe risc să pierd în lupta asta pe care am început-o!

20
oct.
08

Oare cât să mai putem îndura?

…Şi de ce să mai îndurăm atâtea de la parlamentari? De ce să ne uităm unii la alţii surprinşi de nonşalanţa, de nepăsarea lor, să comentăm puţin şi…apoi să îi votăm tot pe ei cu resemnare? De ce să ne resemnăm când încă sunt alternative? Eu nu mai vreau să fiu victimă şi să mă complac în această postură… NU mai vreau să mă plâng şi apoi să dau vina pe alţii… Nu atât timp cât pot face ceva pentru ţara asta… Şi voi face!




Political Blogs - BlogCatalog Blog Directory
Blog